Activitatile sportive si dezvoltarea personala, prin sport !

Așa cum cititul cărților dezvoltă și antrenează mintea, intelectul, capacitatea de a gândi logic și de a face conexiuni, așa și sportul dezvoltă partea fizică a unui individ. Așa să fie? Nu tocmai. În realitate, sportul contribuie la dezvoltarea globală a sinelui, atât din punct de vedere mental sau emoțional, cât și din punct de vedere social.

Practicarea unui sport de performanță înseamnă putere, anduranță, rezistență psihică și caracter. Toate aceste însușiri ale unui sportiv se dobândesc de-a lungul vieții, odată cu provocările la care sunt expuși, alegerile pe care le fac și drumul pe care doresc să-l urmeze.

Însă cum reușesc sportivii să fie atât de puternici din punct de vedere emoțional sau mental? Știm cu toții că în spatele unui sportiv de performanță stau ani întregi de muncă, dar stau și mule valori și învățăminte deprinse din însuși sportul pe care îl practică.

Așadar, dezvoltarea personală este un proces continuu de evaluare a calităților și setare a obiectivelor, iar rolul sportului este acela de a crea personalitatea completă a individului:

1. Ambiție, determinare și perseverență

Sportul te învață să lupți pentru scopul tău și să nu te lași păgubaș în momentele de cumpănă. Psihicul se hrănește cu dorința de recunoaștere, de depășire a sinelui și de progres, în consecință, odată ce gustul micilor victorii s-a instalat iar dorința de depășire a barierelor există, apare ambiția de a atinge obiectivele setate. Ambiția înseamnă urmărirea unui țel și dorința de a face tot ce stă în puterea ta pentru a-l atinge. Determinarea și perseverența sunt calități pe care toți marii sportivi le posedă și fără de care nu ar putea trece peste eșecuri și înfrângeri.

Cât despre înfrângeri…

2. Motivație și rezistență

Sportivii de top, cei pe care îi cunoaștem și îi iubim și cei pe care îi susținem din fața televizoarelor, pentru medaliile și momentele de glorie, au experimentat nenumărate înfrângeri. Însă pentru cei mai mulți dintre aceștia, eșecul înseamnă motivația de a te autodepăși, de a doborî recorduri personale și de a demonstra că, pe lângă antrenamentul fizic, stă un psihic de neclintit.

3. Abilități sociale

În special atunci când vorbim despre jocul în echipă este nevoie de colaborare între toți membri acesteia. Dintr-o dată, sportivul nu mai este doar individul, ci un tot unitar – întreaga echipă. Pentru a putea reuși împreună, este nevoie de colaborare, de comunicare și coordonare. Toate aceste abilități se învață într-o echipă.

4. Încredere în sine și disciplină

Încrederea în forțele proprii se cultivă treptat, odată cu micile victorii personale, adică rezultatele. De asemenea, în sport, ca și în artă, disciplina este o educație pe care o primești de mic copil, iar la un moment dat va deveni un mod de viață. Nu mulți sunt cei care se pot ridica și pot lua de la capăt iar și iar un exercițiu, o mișcare, o aruncare, până în momentul în care au executat-o de atâtea ori, că devine ca o a doua natură.

5. Leadership

Abilitatea de a mobiliza un grup de oameni către un scop comun, de a-i inspira, de a-i ghida și a lua decizii care să ducă spre evoluție – sunt doar câteva caracteristici ale leadership-ului. Rolul leaderilor este foarte important într-un grup. Acesta poate avea impact asupra dinamicii, unității și satisfacției echipei. Leadershipul trebuie practicat și exersat, nu se poate învăța doar la nivel teoretic. De aceea, sportul este activitatea care contribuie semnificativ la dezvoltarea acestor abilități și pregătește individul din punct de vedere practic pentru o sumedenie de situații care pot fi ușor transpuse și în viața personală sau cea profesională.

Toate acestea sunt abilități și calități importante de-a lungul vieții. Sunt cele care te pot ajuta să depășești un impas sau să privești cu alți ochi fiecare obstacol pe care-l întâlnești în cale. Sunt cele care te fac să îți admiți neajunsurile și să-ți dorești să progresezi continuu. Dar mai presus de toate, sunt cele care te vor defini ca om.

sursa Sports HUB

Activitati sportive individuale la stadionul Flacara!

Această galerie conține 6 fotografii.

In aceasta perioada de carantina , locuitorii orasului nostru au posibilitatea sa faca activitati sportive individuale, la stadionul Flacara,la orice ora din zi.Se poate alerga pe pista in jurul terenului,forta exploziva pe scarile tribunei,forta generala cu invingerea propriei greutati ,in aer liber cu diferite materiale sportive etc.Primaria Navodari sustine activitatile…

Citeste mai departe…